Hardy Chauncey, condus pe ultimul drum de 2.000 de oameni!** „Erai Michael Jordan pentru noi”

Hardy Chauncey, condus pe ultimul drum de 2.000 de oameni!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Hardy Chauncey, fostul baschetbalist de la CSȘ Giurgiu, a fost înmormântat miercuri în Middletown (SUA), după o ceremonie impresionantă, susținută la o biserică baptistă.

Conform Hartfort Courant, citat de Mediafax, aproape 2.000 de oameni au luat parte la funeraliile jucătorului ucis de interlopi într-o discotecă din Giurgiu. Pe ultimul său drum, Chauncey a purtat un costum de culoare gri și o șapcă a formației Cincinatti Reds, lăsată puțin într-o parte. Evenimentul a fost învăluit de secvențe tulburătoare, foști colegi și prieteni exprimându-și incomensurabila durere prin evocarea unor momente petrecute alături de Hardy.
În timpul ceremoniei a fost recitat și un poem mișcător scris de surorile lui Hardy, Onnalise și Jada Kinsey: „Îmi amintesc că mergeam să te văd jucând, pentru noi erai cel mai bun, pentru noi erai Michael Jordan. Ne-ai inspirat să ne urmăm visele și ne‑ai arătat că cerul este limita”. Pe una dintre foile de rugăciuni de la înmormântare, stătea scrijelit un alt mesaj: „Mi-ar plăcea să las multe zâmbete când viața se sfârșește… Mi-ar plăcea ca lacrimile celor care mă plâng să se usuce înaintea soarelui … de amintiri frumoase pe care le las când viața se sfârșește”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă. Bărbatul din Moldova fusese îngropat de viu de patru zile
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă.…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
S-a decis plata a 500 LEI. Banii intră în cont: Așa cum Guvernul a promis
S-a decis plata a 500 LEI. Banii intră în cont: Așa cum Guvernul a promis
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×